O privire in interiorul filmului lui Estevez, Bobby
”Sa sfintim ceea ce au scris Grecii cu multi ani in urma: sa imblanzim salbaticia oamenilor si sa facem viata dulce in aceasta lume.” (Robert F. Kennedy)
In 1968 Emilio Estevez a fost unul din milioanele de Americani care au fost afectati profund de asasinarea lui Robert Kennedy. Desi era foarte tanar pe atunci, amintirile din acel timp i-au ramas in minte si s-au manifestat in povestea lui din ultimele zile, din viata Senatorului Robert Kennedy. Acest film nu este, in orice caz, un film despre Bobby Kennedy. Este un film despre expunerea acelor vremuri. Daca te astepti la un documentar sau la o drama despre RFK, vei avea o surpriza pentru ca nu este nici un fel din acestea.
Bobby spune povestea a catorva oameni functionali a caror vieti s-au intersectat in noaptea de 4 Iunie, 1968 la Embassy Ballroom de la Hotelul Ambasador din Los Angeles – in principala zi Prezidentiala a Californiei.
Filmul intersecteaza cateva din cuvintele lui RKF si campania, cu drama care are loc in viata personajelor principale. Filmul priveste acele timpuri – sfarsitul anilor ’60. Razboiul Vietnamez urla, folosirea drogurilor a devenit mai raspandita, problemele rasiale erau in fata oamenilor, si viata era foarte diferita. Aducerea la realitate a tarii era o problema depasita si idealismul celor de la RFK scanteia sperante in oameni care credeau ca el este ultima lor resursa. Cu doua luni mai devreme Martin Luther King, Jr. a fost asasinat, si tara se baza in continuare pe moartea lui. RFK a oferit o raza de soare in acele vremuri posomorate. “Toata lumea isi dorea sa traiasca in vremuri mai linistite,” a spus el, “dar nu era asa. Si daca vremurile erau dificile si dezorienatate, ei erau competitivi si plini de oportunitate.”
Anthony Hopkins, William H. Macy, Sharon Stone, Heather Graham, Christian Slater, Freddy Rodriguez, Laurence Fishburne, Martin Sheen, Demi Moore si altii ii intalnim in acest film pe care l-a scris si regizat Estevez.
Dupa asasinare, Hotelul Ambasador a fost legat irevocabil de moartea lui Robert Kennedy, asa cum Dallas a fost legat de asasinarea Presidentelui Kennedy si Amfiteatrul Ford de Abraham Lincoln. Cladirea a fost inchisa pentru public in 1989, si a fost daramata in Februarie 2006, dar Estevez a reusit sa filmeze cateva scene cheie in cladire inainte sa fie demolata. In mod ironic tatal lui, Martin Sheen s-a util pentru demolatul cladirii, la testamentul familiei Kennedy care au vrut sa il transforme intr-o scoala. Chiar daca majoritatea filmarilor au fost facute in alte locuri, Estevez a fost recunoscator ca a reusit sa filmeze putin interiorul si exteriorul faimosului hotel inainte sa fie distrus pentru totdeauna.
Mostenirea lui Bobby Kennedy este inca puternica. Impactul cuvintelor lui, actiunilor, si viata lui au au marcat istoria tarii si viata multor oamnei. Inteligenta si ratiunea lui au capturat inimile si mintile oamenilor de pretutindeni. El a provocat tinerii pentru a se implica, la fel cum a facut si frtate lui. El a spus, “Putini vor avea maretia pentru a schimba istoria; dar fiecare din noi poate lucra pentru a schimba o mica parte din evenimente, si in total; toate acele actiuni vor scrie istoria acestei generatii.”
1968 a fost un an cu probleme. Bobby reflecta anul si lucrurile in schimbare. desi nu este in mod direct o poveste despre Robert Kennedy, este omagiul pe care l-a adus Estevez pentru omul a carui memorie traieste nu numai in cartile de istorie, dar deasemenea in constiinta a milioane de oameni.
Bobby apare pe 17 Noiembrie 2006 in New York si in Los Angeles.
http://moviehouse.phg.ro/stiri_actori/o_privire_in_interiorul_filmului_lui_estevez_bobby-sd4742.html




3 Comentarii
decembrie 21, 2007 la 12:00 am
Ai ochi bun. Felicitari! Si se pare ca ti-a placut filmul, de vreme ce nu-i deloc superficial comentariul tau…
decembrie 24, 2007 la 8:31 pm
@ Andras: Iti multumesc pentru apreciere. Intr-adevar chiar mi-a placut filmul… Vazut cu ochii unui adult care in adolescenta isi dorea, ca si multi altii din generatia mea, to LIVE the American Dream. Acum nu regret ca la 20 de ani, cand s-a ivit ocazia, nu am plecat in State… Locul ma fascineaza in continuare, si imi doresc sa ajung acolo, insa doar in vizita…
Reiau comentariul aici, pentru ca mi s-a parut putin cam impersonal post-ul meu initial:
Am vazut filmul, in vara, la E-Uranus… mi s-a parut interesant, nu atat din punct de vedere al istoriei in sine, al continutului, ci pentru faptul ca am regasit in el niste mari actori, in roluri care mi-au dezvaluit o cu totul alta fata a lor. Cred ca sunt remarcabile, atat Demi Moore in rolul ei de cantareata alcoolica, cat si Sharon Stone in postura de amanta parasita… Filmul in sine e o fresca realista a acelei perioade din istoria americana. De fapt filmul urmareste nu atat povestea senatorului Kennedy ci impactul evenimentelor din cursul acelei zile asupra vietilor personajelor aflate in hotelul unde a fost atacul.
decembrie 25, 2007 la 11:37 am
Pai asta nu se pune!
Adica filmul asta, cu povestea “visului american” (fie vorba intre noi, finalul posibilului vis!) are un mesaj oarecum mai personalizat? Neah… Vezi, noua astora nefascinati cica ne-ar fi mai simplu si mai sigur din punct de vedere critic! Sau nu…
Lasă un Răspuns